Workshopuri de autocunoastere şi dezvoltare personală prin expresie artistică
Modulele prezentate mai jos se adreseaza adultilor.
Participarea la oricare dintre module nu creează obligativitate pentru înscrierea la celelalte.
Confidenţialitatea este anunţată la început şi respectată de către fiecare participant.
Modulul 1: Exprimare prin intermediul desenului artistic si al picturii
Primul modul vă va oferi ocazia să vă relaxaţi, lăsându-vă degetele să creeze lumi colorate, dar şi să aflaţi lucruri noi despre interiorul vostru.
Vom folosi diverse unelte, precum creioanele colorate aquarelabile, cărbunele, culorile tempera acrilice etc., şi diverse tehnici precum pictura cu degetele sau pointilismul, pe hartie si panza.
Program/sesiune:
- explicarea tehnicii de desen/pictura folosita in acea sedinta,
- anuntarea temei de lucru,
- desen sau pictura,
- iar la final vom face o analiza psihologica de desen, cu rol introspectiv. De aceea e posibil sa ne intindem putin, pentru a ajunge toti participantii sa lucreze si analiza de desen.
Modulul 2: Relaxare si activare a resurselor interioare prin meditatie
Veti putea sa va deconectati de la grijile cotidiene, sa eliminati stressul acumulat, sa descoperiti cat de usor este sa va regasiti starea de relaxare fizica si psihica, obtinand in acelasi timp starea de revigorare si odihna pe care o aveti dupa un somn odihnitor.
Eliminand incordarea, veti oferi corpului si mintii ocazia sa functioneze intr-un mod mai sanatos si sa isi utilizeze resursele interioare in rezolvarea de probleme.
Va veti simti mai energici si activi, mai calmi si deschisi in socializare si va veti concentra cu mai mare usurinta pe activitatile zilnice.
Modulul 3: Exprimare prin intermediul modelajului în lut
Acest modul va va oferi ocazia sa simbolizati in plan exterior diferite continuturi ale inconstientului, mainile transmitand, prin intermediul lutului, stari sufletesti, emotii, situatii mai vechi sau mai noi.
Odata transpuse in obiecte modelate in lut, veti reusi sa va observati continuturile intrapsihice, sa le analizati si sa le transformati asa cum va este necesar pentru a obtine o armonie interioara.
La inceputul fiecarei sedinte se vor propune teme introspective, care va vor ghida in explorarea interioara.
Fiecare sesiune se va incheia cu o analiza psihologica a simbolisticii obiectelor modelate, care va sprijini gasirea sensului exprimat in lucrari.
Vom folosi instrumente specifice modelajului in lut.
Modulul 4: Exprimare prin intermediul poeziei si al prozei
Invatam sa scriem de mici, urmand apoi sa scriem pentru tot restul vietii. Dar cat din ceea ce scriem zilnic, exprima cu adevarat ceva din interiorul nostru?
Participand la acest modul veti avea ocazia sa declansati emotii vechi, uitate parca, ce vor aduce noi sensuri trairilor prezentului.
Vom folosi exprimarea prin intermediul versurilor sau prozei, scriind memorii sau fictiune, scurte povestioare pentru copii sau poezii si ajutandu-ne de teme psihologice si tehnici specifice de declansare si activare a creativitatii.
Fiecare sedinta se va incheia cu o analiza psihologica a simbolisticii scrierilor, care va sprijini gasirea sensului exprimat in lucrari.
Modulul 5: Exprimare prin ritm şi mişcare
Ritmul este prezent peste tot în natură, ne înconjoară şi reprezintă una dintre modalităţile de manifestare şi relaţionare cu exteriorul. Ritmul nostru interior este unic, aşa cum noi suntem unici.
Acest modul vă oferă ocazia:
- de a vă descoperi ritmul interior,
- de a-l exprima cu încredere şi
- de a învăţa cum să îl armonizaţi cu ritmurile celorlalţi, găsindu-vă locul şi manifestându-vă în relaţiile cu cei din jur.
În acelaşi timp, veţi descoperi
- cum vi se schimbă ritmul interior în funcţie de gânduri şi trăiri emoţionale puternice, negative sau pozitive,
- cum puteţi descărca emoţii puternice prin ritm şi mişcare.
Vom folosi instrumente de percutie.