Cum influențează stresul performanță în muncă?

Toți avem nevoie de echilibru în viață, între domeniul profesional și cel personal, să putem munci cu pasiune, evoluând în carieră, dar ca parte dintr-o viață sănătoasă, satisfăcătoare, alături de prieteni și familie, bucurându-ne și de timpul liber.

În societatea modernă, stresul ocupațional prelungit sau chiar cronic a fost stabilit ca factorul principal al declanșării de diverse tulburări psiho-emoționale și psihosomatice, cum ar fi sindromul de burnout, depresia, anxietatea, slăbirea sistemului imunitar, cauzează stări de îngrijorare, agitație, nervozitate, anxietate, tulburări alimentare și/sau de somn, tulburări digestive, cardiace și ale circulației sanguine. Evident, asemenea tulburări  produc o scădere a performanței, o incapacitate ocupațională temporară sau definitivă, putând amenința chiar viața individului.

Stresul se referă la o serie de cauze (cereri, sarcini, responsabilități și alți factori stresori), la consecințe (eustres si distres) și la modificările suferite de o persoană la nivel psihic și fizic, în urma încercării de gestionare și adaptare la contextul exterior. Încă din perioada anilor 1980, s-a observat că stresul ocupațional se află între primele 10 probleme de sănătate din sfera ocupațională, în Statele Unite și, probabil, în toate țările puternic industrializate. S-a observat, de asemenea, că stresul este legat direct de șapte din zece cauze medicale ale decesului, bolile cardiovasculare fiind cauza principală atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaților.

Pe lângă problemele medicale cauzate de stres, s-a observat că stresul ocupațional are un impact important asupra companiilor, scăzând productivitatea angajaților. Petrecem multe ore, zilnic, la locul de muncă. De aceea, tot ce se întâmplă acolo este important pentru starea noastră psihică și pentru rezultatele muncii noastre, iar anumite contexte pot provoca angajaților companiilor scăderea satisfacției în muncă, oboseală, epuizare psihică și fizică (burnout), scăderea motivației, scăderea performanței, creșterea absenteismului și, la final, renunțarea la acel loc de muncă. Un studiu din Marea Britanie arată că pierderile legate de sindromul burnout se ridică la aproximativ 15 miliarde de lire sterline. Deși în România nu există un studiu care să arate cât de mare este deficitul provocat de cei care se prezintă zilnic la serviciu fără a produce nimic, companiile pot totuși să observe că există pierderi.

Serviciile echipei BurnoutHub se adresează persoanelor individuale angajate aflate în sectoarele de management, cadrelor medicale și cadrelor didactice, angajaților care lucrează la birou, etc. și care au următoarele trăsături:

  • responsabilități ridicate la muncă,
  • termene limită și nivel ridicat de implicare și concentrare a atenției pe toată durata muncii,
  • lucrează peste program pentru a-și îndeplini sarcinile de muncă,
  • au prea puțin timp liber,
  • au o motivație și implicare ridicate în obținerea performanței profesionale,
  • nevoie ridicată de implinire profesională, de evoluție rapidă și succes în carieră,
  • nu au timp pentru îndeplinirea nevoilor de bază (mișcare, odihnă, hrană),
  • le lipsesc conexiunile umane, trăirile emoționale și satisfacția, bucuria de viață.

Clienții BurnoutHub sunt companii mici, mijlocii și mari, care au următoarele nevoi:

  • de a crește productivitatea angajaților,
  • de a păstra resursa umană cât mai mult timp
  • de a înțelege nivelele între care pot solicita implicarea în muncă a angajaților pentru a fi profitabili,
  • de a înțelege în ce departamente angajații își pierd motivația și implicarea datorită suprasolicitării și cum îi pot motiva din nou,
  • de a transmite angajaților că le pasă de echilibrul lor psiho-emoțional, în vederea atragerii forței de muncă și a creșterii productivității,
  • de a oferi angajaților traininguri și cursuri în vederea prevenirii stresului și epuizării profesionale.

Dacă vă încadrați în descrierea de mai sus, sau pur-și-simplu doriți să discutăm mai mult despre cum puteți preveni în compania dumneavoastră creșterea nivelului de stres, vă așteptăm să ne contactați!

Scroll to Top

Programează o discuţie