Ce este și ce nu este anxietatea

O persoană care suferă de o tulburare de anxietate poate resimţi:

  • frică nemotivată, agitaţie interioară, îngrijorare că ceva rău urmează să se întâmple, 
  • insomnie sau coşmaruri, 
  • dificultăţi de concentrare a atenţiei şi în relaţiile cu ceilalţi sau la locul de muncă, dezinteres faţă de orice activitate,
  • inclusiv unele simptome fizice, precum ameţeli, dureri de cap, tremor, transpiraţii abundente, palpitaţii, dureri, junghiuri sau amorţeli musculare, tulburări digestive (indigestie, diaree) etc. 
  • Aceste simptome pot deveni atât de puternice încât persoana se simte înspăimântată şi imobilizată, ajungând treptat să se retragă din viaţa socială de teama apariţiei unei astfel de crize de anxietate în public.

Ce este şi ce nu este anxietatea?

În general, anxietatea este un răspuns psihic la o stare de stres. Persoanele care suferă de această tulburare se pot afla într-o situaţie pe care o gestionează cu dificultate, fiindu-le pusă identitatea, sănătatea sau viaţa în pericol, sau fiind nevoiţi să îşi falsifice emoţiile sau credinţele pentru a se adapta. O altă situaţie posibilă este aceea în care contextul prezent declanşează amintiri vechi ale unor probleme nerezolvate sau chiar traume, în care existenţa cuiva apropiat sau a propriei persoane a fost pusă în pericol. Astfel, anxietatea devine un semnal de alarmă pentru o situaţie de pericol, indiferent dacă acest pericol este real sau imaginar, referindu-se la prezent sau la trecut. Putem privi anxietatea ca pe o atenţionare din partea psihicului că ceva trebuie schimbat, probleme vechi trebuie rezolvate, traume vechi se cer vindecate, fiind vorba despre emoţii blocate şi reprimate în inconştient, sau pur şi simplu despre un mod eronat de a privi şi a gestiona situaţiile de viaţă. Deşi uneori este asociată cu anumite condiţii psihiatrice (ex. în depresie) sau medicale (ex. în tulburări endocrine), aceasta nu înseamnă că cel care suferă de anxietate va înnebuni şi nici că are o boală gravă şi incurabilă. Acesta este mai degrabă atenţionat asupra urgenţei cu care trebuie să caute şi să vindece cauzele din trecut, fiind sincer cu emoţiile şi gândurile sale din prezent şi învăţând să aibă încredere în el şi în viitorul său.

Scroll to Top